AIF-2016 ro

Category Archives: Ştiri

  • -

Căile Ferate din Republica Moldova se axează pe reabilitarea infrastructurii feroviare

Category : Ştiri

“Suntem interesaţi de realizarea la Chişinău a unui terminal pentru transbordarea şi transvazarea containerelor de mărfuri şi astfel să fim o poartă către Europa pentru tranzitul mărfurilor ce vin dinspre Est”, a declarat Vitalie Struna, directorul general al Căilor Ferate din Republica Moldova, cu ocazia participării la conferinţa „Dezvoltarea infrastructurii feroviare – politici, proiecte și tehnologii” organizată de către Club Feroviar şi Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF) la Sibiu, în perioada 22-23 februarie.
„Compania de Căi Ferate din Moldova nu este restructurată, iar piaţa de transport feroviar nu este liberalizată, cu toate acestea compania a avut profit pe anul 2011. Avem proiecte viabile pentru majorarea tranzitului de mărfuri şi al călătorilor pe plan extern. Avem un proiect important alături de CFR SA, conexiunea Odessa – Constanţa şi ieşirea către statele Baltice, de asemenea pentru sporirea traficului de mărfuri. Avem un alt proiect legat de conexiunea cu portul Ismail pentru a spori tranzitul mărfurilor prin Moldova. În plus, am discutat cu Banca Europeană de Reconstrrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru un împrumut de 180 milioane euro în vederea achiziţionării de vagoane noi pentru transportul de călători, transportul pe relaţiile către Moscova, Sankt Petersburg, Rostov şi Bucureşti sunt dintre cele care generează venituri. Am pregătit documentaţia şi sper să primim sprijin de la Uniunea Europeană pentru finanţarea tronsonului transfrontalier Cristeşti – Jijia – Chişinău (între România şi Republica Moldova), ce va avea ecartament de 1435 mm şi va fi complet electrificat. Pentru acest proiect fondurile necesare sunt de 435 milioane euro”, a mai adăugat Vitalie Struna.
Deschiderea portului Giurgiuleşti, din Republica Moldova, este un alt proiect important atât pentru Republica Moldova cât şi pentru România, deoarece portul dispune de ambele ecartamente, 1435mm şi 1520mm, şi este specializat pe containere pentru produse petroliere.

Mai multe detalii veţi putea citi în interviul ce va fi publicat în numărul de aprilie al Railway PRO Transport & Logistics.


  • -

Statele ECE investesc prea puţin în infrastructura feroviară

Category : Ştiri

Statele din Europa Centrală şi de Est investesc prea puţin în infrastructura feroviară, comparativ cu statele din Vest, iar acest lucru se reflectă supra transportului de pasageri şi marfă, care pierde în cota de piaţă în competiţie cu transportul rutier.

„Dacă nu ai o infrastructură oferantă, nu te poţi aştepta la o creştere reală a comeptitivităţii şi nici la creşterea şi mutarea traficului de pe segmentul rutier pe cel feroviar. Statele din ECE investesc mult mai mult în infrastructura rutieră decât în cea feroviară, făcând comparaţie cu cele din Vestul Europei. Spre exemplu, în 2009, zona ECE a investit 13% din totalul investiţiilor destinate infrastructurii, pe când în Vest, s-a alocat finanţare în procent de 32%”, a declarat Libor Lochman, Director Executiv  al CER, în cadrul evenimentului „Conferinţele Club Feroviar” – „Dezvoltarea infrastructurii feroviare – politici, proiecte şi tehnologii”, desfăşurat în perioada 22-23 februarie 2012, la Sibiu (România) şi organizat de Club Feroviar şi Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF).

În Polonia, Bulgaria şi România, situaţia este critică, întrucât investiţiile în infrastructura rutieră predomină, iar printre ţările care stau „puţin mai bine, se află  Ungaria, Cehia şi Slovacia. În general, situaţia este dificilă, iar diferenţa dintre sectorul feroviar şi cel rutier se va adânci mai mult, dacă aceste tendinţe vor continua”, a precizat Lochman.

Creşterea cu 80% a traficului feroviar de marfă, până în 2050, poate fi o ţintă îndeplinită, numai dacă investiţiile vor fi direcţionate către proiectele de infrastructură feroviară, iar autorităţile vor conştientiza importanţa transportului feroviar.

„Este nevoie să se investească în proiectele ce au ca scop reducerea aglomerării şi a secţiunilor de cale ferată transfrontalieră şi de asemenea trebuie să se îmbunătăţească legăturile dintre modurile de transport – porturi, aeroporturi, platforme logistice, care necesită o bună conectivitate”, a menţionat Lochman.

CER a întaintat o nouă propunere legislativă privind Fondul European de Dezvoltare Regională care în prezent nu poate fi utilizat pentru proiectele de transport în multe regiuni dezvoltate, iar în acest sesn, propunerea CER constă în extinderea scopului Fondului în mai multe regiuni dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Conform CER, cca 80% din finanţarea FEDR este alocată către operaţiunile din afara sectorului de transporturi.


  • -

CFR SA urmează să lanseze noi licitaţii pentru proiecte de infrastructură

Category : Ştiri

„Pentru perioada următoare, România va lansa proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare precum podurile Grădiştea, Feteşti şi Cernavodă, implementarea proiectului ERTMS pe secţiunea Simeria-Sighişoara, şi de asemenea, modernizarea a cinci gări şi, în plus, mai este gara Târgu Mureş, întrucât sunt probleme de rezolvat. Privind la programul POS-T, toate proiectele stabilite vor fi implementate”, a declarat Marius Corduneanu, Director General Adjunct, Proiecte Europene, CFR  SA, în cadrul evenimentului „Conferinţele Feroviare-Dezvoltarea infrastructurii feroviare – politici, proiecte şi tehnologii, desfăşurat în perioada 22-23 februarie 2012, la Sibiu (România).

În ceea ce priveşte proiectele e termen mediu şi lung, se ştiu care sunt priortăţile şi „există proiecte tehnice şi putem lansa licitaţii pentru consultanţă. Problema este că încă nu avem finanţare. Sperăm ca, în cadrul discuţiilor ce urmează să le avem cu UE la sfârşitul lui 2012, să beneficiem de finanţare pentru următorul exerciţiu bugetar”, a precizat Corduneanu.

Pentru CFR SA prioritar este ramura sudică a Coridorului IV şi pentru reabilitarea secţiunii de linie Calafat-Craiova, proiect ce are o valoare de 147 milioane de euro. „Sunt condiţii drastice şi costisitoare, însă dacă ne vom concentra asupra proiectelor, vom reuşi să aduce infrastructura feroviară la standarde necesare unui trafic atractiv. Consider că putem să implementăm proiectele pentru a furniza un transport feroviar european”, a mai precizat Corduneanu.


  • -

Parteneriat intre învatamantul superior si industria feroviara

incepand cu ora 11.00, Facultatea de Mecanica din cadrul Universitatii Tehnice (UTI) Gheorghe Asachi lanseaza o noua manifestare stiintifica, intitulata “Parteneriatul dintre învatamântul superior de specialitate si industria feroviara“. Este vorba de un parteneriat cu Asociatia Industriei Feroviare din România (AIF) si Clubul Oamenilor de Afaceri “Club Feroviar”. “Actiunea se va desfasura in Laboratorul de Studiul Materialelor de la Facultatea de Mecanica. Au fost invitati sa participe la dezbatere reprezentanti ai Universitatii Politehnica Bucuresti, ai Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, ai Universitatii Transilvania din Brasov, ai Universitatii Tehnice Cluj-Napoca, ai Universitatii Politehnice Timisoara, ai Universitatii din Craiova, ai Universitatii Stefan cel Mare din Suceava. De precizat ca AIF si Club Feroviar au fost initiatorii unei platforme-program pentru relansarea transportului feroviar în România – Platforma România Feroviara 2020, program strategic sprijinit de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, ce are ca viziune centrala cercetarea si inovarea în sectorul feroviar ca pârghie de promovare a sectorului industrial românesc pe pietele internationale”, arata  prof. univ. dr. Corneliu Munteanu, proaspat candidat la functia de rector al UTI.

Mane, de la ora 10.00, in Aula Gheorghe Asachi de la UTI, din Copou, in organizarea aceluiasi profesor, este programata conferinta “Inovare pentru dezvoltare durabila – potentialul surselor regenerabile de energie”. La aceasta sunt asteptati aproximativ 200 de invitati, atat din mediul academic, cat si din cel al afacerilor care activeaza in cadrul proiectelor ce tin de gasirea si implementarea unor tehnologii alternative care sa foloseasca resurse regenerabile.

 

Sursa: http://www.bzi.ro/parteneriat-intre-nvatamantul-superior-si-industria-feroviara-la-uti—video-254345


  • -

Parteneriatul dintre învăţământul superior de specialitate şi industria feroviară

Stimați Parteneri,

 

 

Asociația Industriei Feroviare din România – AIF și Clubul Oamenilor de Afaceri “Club Feroviar” reiau inițiativa de a organiza dezbaterea cu tema “Parteneriatul dintre învățământul superior de specialitate și industria feroviară”.

Cu aceasta ocazie vă invităm să participaţi la întâlnirea ce va avea loc în data de 24 noiembrie 2011, începând cu ora 11:00, la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi din Iași, Facultatea de Mecanică.

 

Au fost invitați să participe la dezbatere reprezentanți ai Universității Politehnica București, Universității Tehnice de Construcții București, Universității Transilvania din Braşov, Universității Tehnice Cluj-Napoca, Universității Politehnice Timișoara, Universității din Craiova, Universității Tehnice “Gh.Asachi” Iasi ș.a.

 

AIF și Club Feroviar au fost inițiatorii unei platforme program pentru relansarea transportului feroviar în România – Platforma România Feroviară 2020. Program strategic sprijinit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are ca viziune centrală sprijinirea cercetării și inovării în sectorul feroviar ca pârghie de promovare a sectorului industrial românesc pe piețele internaționale.

 

De aceea cele două organizații doresc să consolideze dialogul existent între companiile feroviare și instituțiile de învățământ superior prin susținerea unor dezbateri pe tema învățământului superior de specialitate, cu scopul stabilirii unei strategii viabile pentru dezvoltare comună. De asemenea, vor  fi supuse dezbaterii problematica conlucrării facultăților cu companiile din zona operațională și industria feroviară în vederea realizării proiectelor de cercetare și de formare profesională.

 

Asigurându-vă de întreaga noastră considerație,

 

Ștefan Roșeanu

Secretar General AIF


  • -

Zilele Feroviare 2011: Votul final privind revizuirea Pachetului I Feroviar ar putea fi dat la începutul anului 2012

Category : Ştiri

„Unul din obiectivele importante şi imediate ale Comisiei Europene îl constituie revizuirea Primului Pachet Feroviar, care nu aduce neapărat noutăţi ci mai multe clarificări ale normelor actuale în ceea ce priveşte aplicarea acestuia în statele membre ale Uniunii Europene, deoarece, după cum se ştie deja, la zece ani de la intrarea în vigoare a Pachetului I Feroviar, implementarea în legislaţiile naţionale nu s-a realizat corespunzător, fapt care nu a făcut decât să atragă introducerea unor proceduri de infringement către numeroase state UE”, a punctat Frank Jost, Director Strategie din cadrul DG MOVE, Comisia Europeană, cu ocazia participării la Summit-ul Zilele Feroviare 2011 – “Relocarea facilităţilor de producţie de la Vest la Est. Oportunităţi şi provocări pentru dezvoltarea transportului feroviar din Spaţiul Extins al Mării Negre”, organizat la Bucureşti de către Club Feroviar alături de Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF), în perioada 4 – 5 octombrie.
Directorul de strategie din cadrul DG MOVE a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor propuneri cuprinse în proiectul de revizuire a Primului Pachet Feroviar, astfel metodele de finanţare şi de taxare ocupă un loc important, acestea fiind definite prin dezvoltarea unei arhitecturi financiare pentru a stimula investiţiile în infrastructura feroviară, detalierea normelor existente privind taxarea şi abordarea unor scheme de taxare mai inteligente. În prezent, revizuirea Pachetului I Feroviar aşteaptă votul final al Parlamentului European. Un alt obiectiv pe agenda privind revizuirea Pachetului I este reprezentat de politica privind concurenţa, în acest sens, reprezentantul DG MOVE a precizat că este necesară îmbunătăţirea transparenţei pieţei feroviare, îmbunătăţirea accesului operatorilor feroviari la serviciile feroviare conexe dar şi eliminarea potenţialelor conflicte de interes şi a discriminării accesului la infrastructura feroviară. Cel de-al treilea obiectiv îl reprezintă supravegherea inadecvată a reglementărilor în domeniul feroviar de către autorităţile naţionale, în acest caz fiind vorba de competenţele organismelor de reglementare. În câteva state membre UE aceste organisme aparţin de ministerele de transport, care de asemenea deţin sau controlează operatorii de stat, ceea ce reprezintă clar un conflict de interese.
Referitor la fondurile disponibile pentru infrastructură ce vor fi incluse în următorul exerciţiu bugetar, 2014 – 2020, Frank Jost a precizat faptul că, “Comisia Europeană a cerut 50 de miliarde de euro însă nu vă pot spune ce sumă vom primi cu exactitate”.