AIF-2016 ro

Category Archives: Evenimente

  • -

Proiectele de dezvoltare nu vizeaza cu nimic încurajarea cetateanului de a trece la transportul feroviar

Category : Evenimente , Ştiri

 Joi, 3 septembrie, Asociatia Industriei Feroviare din România (AIF) a organizat o dezbatere publica pe tema postarii pe site-ul Minsiterului Transporturilor si Infrastructurii, a documentului “Asistenta Tehnica pentru elaborarea Master Planului General de Transport”. Documentul pentru care s-au platit 2,5 milioane de euro, a fost semnat în decembrie 2006 între ministerul de resort si consultantul Louis Berger SAS. „Documentul pe care îl avem în dezbatere este important, pentru ca acesta, teorectic, va sta la baza tuturor operatiunilor de proiectare din România pe toate orizonturile de transport pe perioada 2008-2025. În baza acestui document principalele moduri de transport din România, feroviar, rutier, naval si aerian, completate de transportul combinat ar urma sa primeasca fonduri de la Uniunea Europeana doar pentru „proiectele” cuprinse în acest Master Plan”, a punctat Stefan Roseanu, secretarul general al Asociatiei Industriei Feroviare din România (AIF), cu ocazia organizarii unei conferinte de presa pe marginea publicarii pe site-ul MTI a documentului ce vizeaza „Asistenta Tehnica pentru elaborarea Master Planului General de Transport. Reprezentantii industriei feroviare românesti se declara nemultumiti de capitolul dedicat transportului feroviar fata de cele ample dedicate transportului rutier si aerian, cu toate ca în aceasta a doua încercare de prezentare a unui Master Plan capitolul dedicat transportului feroviar este putin mai cuprinzator decât în cel anterior publicat anul trecut. Asociatia Industriei Feroviare din România (AIF) reclama faptul ca, în comparatie cu statisticile oficiale, un nou mod de evaluare a ponderii transportului feroviar fata de cel rutier cu autoturisme personale si rutier în transport public. Daca în statisticile oficiale se vorbeste de o participare de 27% a sectorului feroviar la piata transporturilor, în statistica realizata de consultantul Louis Berger SAS, ponderea feroviarului scade la 9% în conditiile unui procentaj de 50% pentru transportul auto si 40 % pentru transportul public rutier. „Din cele 400 de pagini ale documentului, primele 250 de pagini sunt practic inutile în care ni se prezinta realitatea economica a României. Din pacate, documentul nu face deloc referire la situatia actuala a cailor ferate române si a unei macar minime posibilitati de revigorare a acesteia. Proiectele cuprinse în studiu, putine la numar oricum, sunt practic copiate din proiecte mai vechi si mai noi ale MTI. Consultantul nu a cuprins în studiul sau proiecte de electrificare de linii de cale ferata, implementarea sistemului ETCS-ERTMS, nu se fac referiri la niciunul din cele Trei Pachete Feroviare sau macar posibilitati de dezvoltare a turismului”, a mai punctat Stefan Roseanu. Într-adevar consultantul atrage atentia asupra slabei finantari a sistemului de cale ferata, prognozând cifre ce reprezinta pierderi economice daca nu se va investi în infrastructura de transport. Dar, desi s-au platit bani pentru o analiza coerenta si propunerea unor politici de investitii în sistemul de transport feroviar, ne-am ales cu cifre, care erau mai mult sau mai putin cunoscute de catre cei din domeniu. „Continuarea subfinantarii caii ferate va genera, în economia româneasca, costuri externe cauzate de transportul rutier de 1,45 miliarde euro anual pâna în 2013 si de 7,88 miliarde de euro anual pâna în 2025″, a adaugat Stefan Roseanu.


  • -

VIDEO: CONFERINTA DE PRESA AIF – ATFER

Category : Evenimente , Ştiri

In 13 iulie 2009, a avut loc la sediul Asociatiei Industriei Feroviare (AIF) o conferinta de presa pe tema subfinantarii sistemului feroviar romanesc. Conferinta a fost organizata de AIF si Asociatia Transportatorilor Feroviari din România (ATFER) si a avut ca subiect principal implicatiile propunerii de Act aditional la „Contractul de Activitate al Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA pentru perioada 2008-2011, asupra sectorului industriei feroviare si a activitatii operatorilor de transport feroviar din România. La confeinta au participat Stefan Roseanu, secretar general AIF si Constantin Pestrea presedinte ATFER.

Puteti viziona integral conferinta de presa a Asociatiei Industriei Feroviare (AIF) si Asociatiei Transportatorilor Feroviari din România (ATFER), urmarind filmele de mai jos:


  • -

Adunarea Generala Ordinara AIF

Category : Evenimente , Ştiri

in 16 aprilie, Dan Cernisov este noul presedinte al Asociatiei Industriei Feroviare din Romania (AIF). Acesta a fost ales in urma votului membrilor asociatiei cu ocazia primei Adunari Generale pe anul in curs. Cernisov a detinut anterior functia de vice-presedinte al AIF, iar cel ce ii succede in functia de vice-presedinte, conform votului membrilor prezenti la intrunire, este Christian Serjannis. Dan Cernisov este directorul general adjunct al ISAF, iar Christian Serjannis, director material rulant in cadrul Siemens, ambele companii numarandu-se printre membrii fondatori ai Asociatiei Industriei Feroviare din Romania.
Tot la aceasta data, AIF si-a intregit componenta cu inca trei membri. Este vorba de societatile Electrificare CFR SA, Wiebe Romania si Colas Rail Franta, sucursala Bucuresti (Romania). Cu ocazia Adunarii Generale, secretarul general al AIF, Stefan Roseanu a prezentat membrilor raportul de activitate al asociatiei pentru perioada martie 2008-aprilie 2009.
A fost facuta o scurta trecere in revista a tuturor activitatilor si actiunilor AIF, ce au avut drept scop promovarea si sustinerea intereselor industriei romanesti de profil, prin prisma organizarii de seminarii si mese rotunde tematice, iar alaturi de Club Feroviar, organizarea conferintelor dedicate infrastructurii de transport pe sina, operatoriei feroviare si materialului rulant, precum si participarea la diverse seminarii si expozitii tematice.
Stefan Roseanu a subliniat cu aceasta ocazie activitatea bogata derulata de catre AIF pe parcursul unui an si jumatate de la infiintarea asociatiei, precum si mediatizarea unor actiuni ale acesteia in presa centrala si de specialitate.
Membrilor prezenti la intrunire le-a fost de asemenea prezentat planul de actiune al AIF pentru perioada 2009-2010, ocazie cu care a fost subliniata importanta canalizarii activitatilor pe aceleasi considerente ca si pana acum si anume, obiectivele de intensificare a dialogului dintre reprezentantii industriei autohtone de profil si reprezentantii autoritatilor in vederea identificarii de solutii tehnice si financiare pentru proiectele de cale ferata din Romania.


  • -

Convocare Adunarea Generala Ordinara AIF

Category : Evenimente , Ştiri

Conform Art. 22.2 din Statutul Asociatiei Industriei Feroviare din Romania, se convoaca Adunarea Generala Ordinara, in data de 16 aprilie 2009, incepand cu orele 14:00, la Salon Darclee, in incinta Hotelului Pullman Bucuresti.
Ordinea de zi a Adunrii Generale Ordinare:
1. Prezentarea situatiei contabile i a bilantului pentru anul 2008
2. Analiza bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009
3. Analiza activitatii AIF in perioada martie 2008-martie 2009
4. Aprobarea planului de actiune pentru perioada aprilie 2009 – martie 2010
5. Identificarea targurilor nationale si internationale de profil la care AIF si membri sai urmeaza sa participe, printre acestea numarandu-se Trako 2009 si InnoTrans 2010
6. Analiza oportunitatii realizarii unor eventuale parteneriate intre AIF si organizatiile de profil din tara si peste hotare
7. Analiza situatiei in care se afla presedintele si directorul departamentului de infrastructura
8. Diverse

Va rugam sa confirmati, pana in data de 07 aprilie 2009, prezenta si datele de contact ale persoanei delegate sa reprezinte organizatia dumneavoastra, in cadrul Adunarii Generale a Asociatiei Industtiei Feroviare din Romania. Asteptam confirmarile dumneavoastra, precum si eventuale sugestii cu privire la intalnire, pe mail, la adresa info@asifrom.ro sau fax, la numarul de telefon 021 22 44 386.