Platforma România Feroviară 2020 a fost lansată

Platforma România Feroviară 2020 a fost lansată

Category : Evenimente , Ştiri

Clubul Oamenilor de Afaceri – Club Feroviar, alături principalele organizaţii feroviare, Alianţa Pro Calea Ferată, Asociaţia Industriei Feroviare – AIF, Asociaţia Transportatorilor Feroviari – ATFER şi Organizaţia Patronală de Reparat Material Rulant – OPREMAR au lansat, la 15 septembrie, Platforma România Feroviară 2020.
„Este o iniţiativă privată ce se va constitui într-un grup de lucru pentru dezvoltarea unei strategii de relansare a transportului şi industriei feroviare în România. Este de fapt un sprijin din mediul privat acordat sectorului de stat. Strategia pe care vrem să o propunem Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va cuprinde toate domeniile sectorului feroviar (infrastructură, transport de călători şi marfă), liberalizarea şi transportul public pe şină (tramvai şi metrou). Platforma nou lansată are ca obiectiv constituirea unor organisme de cercetare-dezvoltare în domeniul operatoriei de călători
care să urmărească adaptarea tehnologiilor la reţeaua românească şi dezvoltarea de parteneriate tehnologice pentru noi sisteme de material rulant, fapt ce va aduce un beneficiu industriei feroviare ”, a declarat Ştefan Roşeanu, secretar general al AIF.
Astfel că în următoarele două săptămîni urmează să fie constituite primele componente ale grupurilor de lucru pe cele şapte direcţii identificate astfel infrastructură feroviară, transport de călători, transport de marfă, liberalizarea sectorului feroviar, tramvai, metrou, transport urban şi suburban pe şină, cercetare, dezvoltare, inovaţie precum şi prezervarea patrimoniului feroviar.
„Iniţiativa a rezultat din nevoia de a sublinia starea de degradare a infrastructurii feroviare datorată neglijenţei administraţiilor de cale ferată şi guvernelor succedate în ultimii 20 de ani. Cu toate acestea, un semn bun este sprijinul anunţat al  factorului politic referitor la strategiile ce vor fi întreprinse de acest grup de lucru”, a punctat Gheorghe Udrişte, preşedintele  Alianţei Pro Calea Ferată.
Un sondaj Eurobarometru efectuat de către UE a arătat că, la nivelul anului 2010, referitor la satisfacţia cetăţenilor vis-a-vis de serviciile naţionale oferite, transportul feroviar ocupă ultimul loc în România. Tot ultimul loc îl ocupă România şi la capitolul investiţii în infrastructura feroviară.
„În prezent, CFR Călători înregistrează un număr de 50 de milioane de călători transportaţi anual, pe segmentul de marfă se înregistrează un volum al mărfurilor situat la 50 de milioane tone, atât în transportul privat cât şi de stat. Aceste cifre se reflectă şi în evoluţia veniturilor realizate de CFR SA din  TUI, astfel că, dacă la nivelul anului 2000 înregistra venituri de 1,23 miliarde lei, în 2010 a înregistrat încasări din TUI de 873 milioane lei. Rolul infrastructurii este primordial în susţinerea transportului feroviar”, a adăugat Ştefan Roşeanu.
La lansare au participat Eusebiu Pistru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi Senatorul Marius Sorin Bota. Întâlnirea a reuşit să aducă la masa discuţiilor reprezentaţi ai mediului academic precum Şerban Raicu, Prorector al Universităţii Politehnica Bucureşti şi George Stoicescu, Profesor Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti) şi reprezentanţi ai societăţii inginereşti din România Mihai Mihăiţă, Preşedinte Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR).
Autoritatea Feroviară Română a fost reprezentată de Directorul General Dinu Drăgan, Adrian Arion, director OLFR, Ioan Buciuman, executiv AFER, Dragoş Floroiu, director OIFR şi Vasile Lefter, Coordonator Activitate Certificare Sisteme de Management.  – Claudiu Dumitrescu a reprezentat Directia Reglementare  din cadrul MTI, Teodor Gavriş, Consilier CFR Călători, Florentin Nicolae, preşedinte Asociaţia Detinătorilor de Vagoane (ADV), Radu Farmuş – Departamentul Transporturi, din cadrul Partidului Social Democrat (PSD). De asemenea au participat reprezentanţi ai organizaţiilor iniţiatoare ai acestui proiect, Mihai Jurj – OPREMAR şi ai companiilor private din domeniu Claudiu Seicean – Thales RSS -, Octavian Brezoi – Romkatel -, Adrian Puşcasu – Knorr Bremse -, Dan Caraman – Integral Consulting şi Cristian Lixandroiu – Remar Paşcani.
Secretarul de Stat Eusebiu Pistru şi-a arătat sprijinul pentru îndeplinirea obiectivelor enunţate în document şi de asemenea a lansat invitaţia pentru o colaborare cu MTI în  ceea ce priveşte discutarea şi redactarea documentelor ulterioare. Un mesaj similar a fost lansat şi de către Senatorul Marius Sorin Bota care a afirmat intenţia sa personală şi a PSD/USL de a include în platforma program pentru alegerile ulterioare a majorităţii obiectivelor enunţate în documentul „România Feroviară 2020”.
Printre obiectivele pe care grupul de lucru, constituit sub egida Platformei România Feroviară 2020, le va elabora în strategia anunţată se numără Dezvoltarea unei reţele cu viteze comerciale ridicate, identificarea potenţialului real al liniilor feroviare secundare şi evitarea abandonării acestora, transformarea şi construirea de staţii multimodale de pasageri şi marfă, optimizarea ritmului lucrărilor pe Coridorul IV, cu obiectivul principal – finalizarea ramurii nordice şi modernizarea sectoarelor prioritare pe ramura sudică şi efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii pe Coridorul IX pentru asigurarea conectivităţii Nord-Est-Sud.
Construirea liniei Râmnicu Vâlcea – Vâlcele pentru atragerea traficului de marfă pe Valea Oltului, fapt ce ar avea rezultate în descongestionarea traficului pe Coridorul IV şi reducerea costurilor de transport pe teritoriul României precum şi constituirea grupului de lucru pentru reţeaua de mare viteză de pe teritoriul României şi realizarea paşilor preliminari pentru demararea construcţiei, se numără de asemenea printre obiectivele legate de revitalizarea căii ferate.
Stabilizarea numărului de călători transportaţi până în 2014 şi intrarea pe un trend ascendent şi asigurarea creşterii numărului de călători cu min. 3-5% pe an începând cu 2015, separarea pieţei în servicii de scurt şi servicii de lung parcurs şi crearea de reţele metropolitane şi integrarea transportului feroviar în ofertele de transport metropolitane şi construirea de servicii suburbane, reprezintă câteva din obiectivele Platformei nou lansate.
În ceea ce priveşte transportul de marfă, printre obiective se numără construirea unui cadru legal şi administrativ care să faciliteze creşterea vitezelor comerciale, dezvoltarea de facilităţi logistice care să ajute transportul de marfă pe calea ferată şi echilibrarea taxelor comparativ cu transportul rutier.
Pentru mai multe detalii, documentul poate fi lansat la adresa web http://www.clubferoviar.ro/wpc/?p=1689

Pentru a vizualiza conferinta de presă accesaţi: http://www.privesc.eu/Arhiva/6402/Lansarea-platformei-Romania-Feroviara-2020


Arhiva