AIF-2016 ro

Europa nu trebuie să piardă timpul pentru realizarea proiectelor feroviare

  • -

Europa nu trebuie să piardă timpul pentru realizarea proiectelor feroviare

Category : Ştiri

În cadrul evenimentului „Zilele Feroviare” intitulat Relocarea facilităţilor de producţie de la Vest la Est. Oportunităţi şi provocări pentru dezvoltarea transportului feroviar din Spaţiul Extins al Mării Negre, organizat de Club Feroviar şi Asociaţia Industriei Feroviare din România în perioada 4-5 octombrie, participanţii la sesiunea de transport feroviar de marfă au fost de părere că este timpul ca autorităţile şi factorii ce activează pe segmentul transportului feroviar să se implice activ în dezvoltarea şi promovarea acestui mod de transport, întrucât situaţia nu este una pozitivă, iar creşterea transportului de marfă depinde de infrastructura feroviară.
„În acest an am convenit să avem o poziţie în privinţa transportului feroviar. Infrastructura feroviară este cel mai important element pentru activităţile din porturi dar şi pentru operatorii feroviari de marfă, inclusiv a celor ce adiministrează infrastructura feroviară. Înainte de a demara proiecte ce ţin strict de transportul mărfurilor pe căile maritime, trebuie să ne uităm întâi la transportul feroviar şi la importanţa pe care o are acest mod de transport în porturi, deoarece volumele de transport de marfă din porturi depind de cele transportate pe căile ferate. Însă sunt probleme la capitolul infrastructură feroviară şi ele trebuie rezolvate urgent. Nu mai este timp să avem proiecte doar pe hârtie ci trebuie implementate. Nu avem timp de pierdut”, a declarat Isabelle Ryckbost, director al Federaţiei Europene a Porturilor Interioare (EFIP).
Importanţa infrastructurii feroviare şi a pierderii timpului pe proiecte ce nu sunt implementate a fost exprimată şi de Andrija Radusinovic, CEO al Container Terminal and General Cargo Bar. „Nu cred în planurile elaborate doar pentru a zice că avem proiecte feroviare. Deşi suntem o ţară mică, vrem să începem colaborări cu statele vecine precum ungaria, Serbia, România, în scopul realizării unei conexiuni feroviare eficiente. Trebuie să facem proiectele, nu doar să vorbim despre ele. Anul viitor vor demara proiectul realizării unui nou port care să contribuie la atragerea fluxului de mărfuri şi la crearea unor conexiuni cu cele învecinate. De asemenea vrem să facem un nou terminal de containere, iar pentru sfârşitul lui 2011 vrem să dotăm terminalul nostru cu echipamente necesare pentru facilitarea transportului”.
Pentru o reţea europeană performantă, proiectele au nevoie de 500 mld euro, până în 2020, însă „pentru a avea aceste finanţări este foarte greu, în contextul în care UE se confruntă cu o criză economică destul de dificilă. Politica de Coeziune alocă alocă proiectelor ce ţin de acest segment 82 de mld euro, din care doar 23,6 mld euro revin proiectelor feroviare, în timp ce pentru cele rutiere se alocă 41 de mld euro şi trebuie să ţinem cont că nu există ca finanţările să fie deviate de pe un mod de transport pe celălalt, aşa cum este cazul Poloniei”, a declarat Jérémie Pélerin, director relaţii internaţionale al UNIFE.