AIF-2016 ro

CFR SA ar putea închiria 1.600 km de linie în acest an

  • -

CFR SA ar putea închiria 1.600 km de linie în acest an

Category : Ştiri

În perioada următoare, se vor închiria 700 km de cale ferată neinteroperabilă şi sperăm ca în partea a doua a anului să lansăm licitaţie pentru închirierea altor 900 km. Sectorul privat manifestă un interes mare, însă autorităţile locale nu se arată prea încântate de acest proiect. Cu toate acestea, avem în plan să colaborăm cu autorităţile locale pentru a determina formarea unui echilibru între modurile de transport şi vrem să implicăm autorităţile”, a precizat directorul Direcţiei Feroviare din Ministerul Transporturilor, Claudiu Dumitrescu, în cadrul conferinţei „tema „Dezvoltarea infrastructurii feroviare în contextul programului de finanţare 2014 – 2020”, organizată de Club Feroviar şi Asociaţia Inudstriei Feroviare din România (AIF), ce are loc în perioada 19-20 februarie 2014.
În plus, conform contractului adiţional al CFR SA, pentru prima dată există setul de stimulente pe care statul este dispus să îl aloce, dacă administratorul îşi va echilibra cheltuielile şi va reduce taxa de utilizare a infrastructurii. Anul acesta, bugetul pentru infrastructura feroviară va fi unul echilibrat pentru a aduce nivelul infrastructurii la parametri normali, cu toate că, din cauza situaţiei din ultimele două decade, infrastructura feroviară încă se confruntă cu probleme de mentenanţă şi modernizare, a explicat Dumitrescu.